Maricica Tîrșa poezii

Plouă, plouă, plouă, Ora e târzie - Oamenii așteaptă, Domnul să  învie. Plouă, plouă, plouă... Slavă, slavă, slavă, Pentru EL în noapte- Ard pe la icoane Rugăciuni în soapte. Slavă, slavă, slavă... Vino,vino, vino... Coboară lumina- Peste lumânare Și ne spală vina. Vino, vino, vino... Cântă, cântă,cântă, Este adevarat- Bucurie mare, Isus a înviat! Cântă, cântă, cântă... ✍ Maricica Tîrșa 

Nu cere mai mult Uneori îți ajunge Să vezi doar un pas Chiar și atunci când Crezi că nu se mai poate Mergi înainte Nu nu ești sigur Lumina e cu tine Ea nu te lasă Privește bine E la un pas în față Da te ghidează Cu ea de mână Poți trece cu bine Prin întuneric Nu-ți fie teamă Lumina e Dumnezeu Încredete-n El ✍Maricica Tîrșa 

  Să ai zâmbetul doar pe buze Și  nu ascuns într-un sertar Și de-or veni să te acuze, Tu doar zâmbește, iar și iar. Să ai numai fapte curate, Albe ca neaua de Crăciun Și de te vor lovi prin spate, Tu doar zâmbește și fii bun. Să ai un crez,să ai o țară Și-un singur Dumnezeu în piept Și de-ți vor aduce ocară, Tu doar zâmbește și fii drept. ✍ Maricica Tîrșa 

Această zi ne-aduce, lângă crucea ta Doamne, Dar iubirea-ți curată, nu vrea să ne condamne Din marea ta iubire, la toți ne dai iertare, Peste păcatul noastru, ai așezat uitare. Noi,însă n-am uitat și greu ne-apasă vina, Că am făcut greșeala să răstignim lumina Venise-i să ne-aduci din ceruri vindecare Și ai fi vrut lumină să dai la fiecare. Azi ne stropim păcatul cu multă  umilință, Că în  loc de iubire,  noi ți-am dat suferință, În  loc de mângâiere,te-am răstignit pe cruce Toate acestea Doamne, în suflet le vom duce. ✍ Maricica Tîrșa

  Vine o vreme când frunza se pierde, Pe alei, spulberată de vânt S-a dus iute vara,mai ieri era verde, Toamna i-a țesut alt veșmânt. Vine o vreme, la om,ca la frunză, Știm bine nici omul nu scapă, Viața-i subțire, precum e o pânză Și intră, tot intră la apă. Vine o vreme...,dar cine nu știe? Că toamna ne iese în drum, Bine ar fi de-am avem bucurie Și-am trăi fericiți de acum... ✍ Maricica Tîrșa  

  Nu sunt croitor vestit, Însă pot să bag de seamă, Că ai sufletul cârpit, Rupt de la atâta teamă. Pe alocuri descusut Și destul de șifonat, Nu știu cine a putut... Și nici cum s-a întâmplat. Poate-i călcat în picioare, Că are prea multe cute. Nu mai are nici culoare, Iar buzunarele-s rupte. Vrei să te ajut?...E greu, Din nou nu știu să-l croiesc. Suflet face Dumnezeu, Eu pot doar să te iubesc! ✍ Maricica Tîrșa

  Sunt ochi care mai știu să plângă. Când de sub gene, lacrimi ies, De-ar avea un umăr lângă, Nu ar mai plânge așa des. Sunt ochi ce spun fără cuvinte Și spre mirarea tuturor, De ar fi cine să-i alinte, Nu ar plânge așa ușor. Sunt ochi ce nu știu să vorbească, Îi tot vedem privind în gol, De ar fi cine să-i iubească, În suflet n-ar avea viscol. Sunt ochi ce nu mai strălucesc, De atâta greu cât au strâns Și stau așa și mă gândesc; -Oare ei,Doamne, cât au plâns? ✍ Maricica Tîrșa 

Nu există om sub soare, Să nu aibă supărare, E o lecție în toate, De la naștere,la moarte. Cu credință și răbdare, Toate clipele amare, Trec așa cum au venit, Tot ce-ncepe,ia sfârșit. Oricât spui omule pot, N-ai putere să schimbi tot Și nici nu ți-ar folosi -Hai, zâmbește, orice-ar fi! ✍ Maricica Tîrșa  

(Poem haiku ) A venit toamna La fel de frumoasă și La fel de rece Și-a bătut cu stropi Chiar în fereastra noastră Închisă de vânt Am ieșit la geam S-o admir de aproape Mă fascinează Stătea în ploaie Într-un colț de trotuar Pe frunze moarte Acoperită Cu o manta de ceață De un gri închis Am privit-o lung O cât e de frumoasă Și cât de simplă Mi-a zâmbit curat Și mi-a spus să mă îmbarc De azi va fi frig Știe că o plac Sigur și ea mă place Și nu știu de ce Poate e firesc Sau poate pentru că eu M-am născut toamna ✍ Maricica Tîrșa