Nu sunt croitor vestit

 

Nu sunt croitor vestit,
Însă pot să bag de seamă,
Că ai sufletul cârpit,
Rupt de la atâta teamă.

Pe alocuri descusut
Și destul de șifonat,
Nu știu cine a putut...
Și nici cum s-a întâmplat.

Poate-i călcat în picioare,
Că are prea multe cute.
Nu mai are nici culoare,
Iar buzunarele-s rupte.

Vrei să te ajut?...E greu,
Din nou nu știu să-l croiesc.
Suflet face Dumnezeu,
Eu pot doar să te iubesc!

✍ Maricica Tîrșa