Sunt ochi...

 

Sunt ochi care mai știu să plângă.
Când de sub gene, lacrimi ies,
De-ar avea un umăr lângă,
Nu ar mai plânge așa des.

Sunt ochi ce spun fără cuvinte
Și spre mirarea tuturor,
De ar fi cine să-i alinte,
Nu ar plânge așa ușor.

Sunt ochi ce nu știu să vorbească,
Îi tot vedem privind în gol,
De ar fi cine să-i iubească,
În suflet n-ar avea viscol.

Sunt ochi ce nu mai strălucesc,
De atâta greu cât au strâns
Și stau așa și mă gândesc;
-Oare ei,Doamne, cât au plâns?

✍ Maricica Tîrșa