Așa este omul

Așa este omul când trece prin lume, 

Adună nimicuri să-și facă un nume.

Le strânge cu trudă, în suflet le bagă,

Aceste nimicuri de cer îl dezleagă. 

Târziu își dă seama, când viața îl doare, 

Că tot ce a strâns nu are valoare. 

Alegeri greșite luate din teamă, 

L-au dus prea departe de casă, de mamă. 

Privește în urmă cu lacrimi în barbă

De Paști, de Crăciun, muncea ca să aibă 

Azi vine acasă cu păr grizonat

Și are un nume, dar toți l-au uitat... 

✍ Maricica Tirsa